Despre noi

Despre noi veţi afla informaţii de pe blog, la rubrica cu aleaşi nume. Aici, am decis să vă explicăm ce este fotografia pentru noi, ce este fotografia în general şi cum privim noi fotografia de nuntă.


Pentru noi fotografia e mai mult decât o pasiune, e limba universală ce transmite emoţii şi trăiri, vorbeşte despre povestea fiecăruia, e încărcată de culoare şi lumină şi e menită să nu lase clipe minunate din viata pradă uitării.


Însă, în esenţă, e o modalitate de oprire a fluxului temporal. Privind o fotografie, ţinem timpul pe loc, traversăm portalul anilor ce trec într-un ritm alert. Camera captează lumina, mintea captează imagini, iar sufletele captează amintiri. Astfel, fotografiile şi viaţa noastră sunt conectate într-un anume fel. Păstrăm dovezi ale unor momente deosebite, ce au un impact semnificativ asupra existenţei noastre.


Cel mai potrivit exemplu este ZIUA NUNŢII, încărcată de sensibilitate şi neprevăzut. Ce poate fi mai frumos decât să imortalizezi fericirea în stare pură? De fiecare dată când surprindem în instantanee lacrimi de emoţie, zâmbete ştrengare şi săruturi pătimaşe, ne simţim părtaşi ai euforiei resimţite de voi, tinerii căsătoriţi şi creăm un nou univers, diferit pentru fiecare cuplu în parte.


Fiind martorii împlinirii dragostei unor tineri şi realizând fotografii de nuntă, eternizăm un strop de dragoste pură, pentru ca mirii să beneficieze de amintiri autentice. Nunta este unul dintre cele mai importante evenimente din viaţa unei persoane, iar viaţa este asemenea unei fotografii bine realizate: cu lumini şi umbre, dar şi cu o paletă largă de nuanţe subtile ce abia aşteaptă să vă încânte privirile.


Adorăm să evidenţiem în fotografii emoţiile pozitive. Din acest motiv, ne-am decis să alegem tocmai nunta ca principal eveniment abordat în cadrul fotografiilor noastre. Încercăm să trecem peste barierele convenţionalului, mizând pe spontaneitate. Ne dorim ca fiecare fotografie realizată de noi să emane vitalitate, delicateţe, dar şi bucuria mirilor de a fi împreună, şi considerăm că fotografia de nuntă este o artă ce îmbină originalitatea, creativitatea şi buna-dispoziţie. Fiecare fotografie are povestea ei, transmite o serie de trăiri intense, ce o face unică. De-asta iubim ceea ce facem, iubim să vedem în jurul nostru oameni ce-şi trăiesc din plin dragostea, celebrând-o alături de familie şi prieteni. Iubim iubirea şi acest lucru este vizibil în fiecare fotografie de nuntă realizată de noi.



Vă aşteptăm pe blog să vă transmitem şi de acolo pupici încărcaţi cu fericire!


Tony & Edy